Inter Sibiu bifează o victorie meritată pe teren propriu, 3-0 în fața celor de la Gilortul Târgu Cărbunești, într-un meci care a prins viață cu adevărat după pauză.
Prima repriză nu a oferit prea multe momente spectaculoase, însă a fost controlată în mare măsură de băieții noștri. Interul a dictat ritmul jocului și și-a creat câteva situații bune de a deschide scorul, prin Bîrsan, Bărculeț și Bârză, însă fără concretizare pe tabelă. Astfel, la cabine s-a intrat cu un 0-0 care nu reflecta pe deplin superioritatea noastră.
Totul s-a schimbat în partea secundă. În minutul 50, presiunea constantă a dat roade: o minge interceptată în jumătatea adversă a fost rapid direcționată spre Veștemean, care a găsit perfect culoarul pentru Bârză. Mijlocașul a pătruns în careu, a pasat inteligent în fața porții, iar Mercioiu a apărut la locul potrivit pentru a deschide scorul.
Doar nouă minute mai târziu a venit și faza meciului. Bărculeț a inventat o pasă spectaculoasă, lobată peste apărare, iar Bîrsan a demonstrat execuție și viziune: control excelent, urmat de o pasă cu călcâiul pentru Mercioiu, care a finalizat din nou fără emoții.
Interul nu s-a oprit aici. Jocul a continuat în aceeași notă ofensivă, iar răsplata a venit prin Bărculeț, care a închis tabela după o combinație cu Mercioiu, încununând o repriză secundă excelentă pentru echipa noastră.
O victorie clară, construită prin răbdare și explozie ofensivă după pauză, care confirmă forma bună a Interului.