Victorie cu spaime ca de… Foresta Fălticeni

Vă mai amintiți meciul istoric dintre Dinamo și Foresta Fălticeni? Da, acela care de la un demolator 4-0 s-a răsturnat cu un teribil 4-5. Este bine să fim nostalgici un pic, dar niciodată să trăim așa ceva pe pielea noastră. Pentru că astăzi, de la un 3-0 din minutul 25 care părea că se va umfla către 5 sau 6 goluri, am ajuns să tremurăm groaznic în a doua repriză și să stoarcem pe final fiecare secundă doar pentru a ține avantajul minimal. Îmi este tare greu să-mi explic și să explic această deraiere a echipei venită parcă de nicăieri. Serios, interiștii au avut acea perioadă în prima repriză în care au păreau în modul turbo: totul le ieșea, pasele curgeau cu o armonie simfonică, mitraliau cu șuturi poarta adversă, spațiile de fugă păreau că apar ca o a doua natură a echipei, iar adversarii păreau complet dărâmați. Cu tot scepticismul ce de regulă mă caracterizează, ziceam că asta va fi o seară de cel puțin 4-5 goluri. Și apoi a început împleticeala, cu un gol făcut cadou, cu încă unul luat instant după pauză și apoi cu o chinuitoare sarabandă de ocazii ale oaspeților, unele ratate, altele parate de Toderean. Toate astea în timp ce mintea îmi spunea în mod repetat că e ireal ce se întâmplă, că ar fi un dezastru să ”reușim” să ratăm această victorie ce părea mai sigură decât apa, aerul și gravitația.

Singurul fapt oarecum previzibil la roller-coaster-ul de azi a fost obișnuita deja alternanță a Interului, căci la mai toate meciurile avem aceeași situație: o repriză bună, una slabă. Dacă o luăm rău din start și prima parte abia o scoatem la capăt, de la vestiare pare că ieșim ca altă echipa. Iar dacă în prima repriză măturăm cu adversarii, după pauză suntem noi cei luați pe făraș. De unde provine problema asta? Cred că tinerețea, bat-o vina! Lipsa de experiență, de meciuri duse cap-coadă, acestea ar fi explicațiile și tind să cred că tinerii noștri jucători, deși valoroși, nu-s încă absolut deloc copți. Acesta este pentru ei tocmai sezonul ”gătirii” și pregătirii.

Mi-am lăsat un mic respiro după finalul partidei, să nu scriu chiar după ultima impresie. Acum, la final, m-am mai calmat privind totuși clasamentul. Hai să dau spaima asta deoparte și să văd partea prea-plină a paharului: Interul a urcat pe locul 5 în clasament și, cu toate aceste ultime meciuri pline de emoții și de drame evitate la limită, șirul nostru de victorii consecutive s-a lungit la 3 succese. Parcă privind tot prin prisma tinereții, mi-e teamă și că de ar fi fost o demolare a adversarilor azi, un 5-0 sau ceva de genul tumultuos, ar fi fost foarte greu de gestionat următoarea partidă, de adus jucătorii cu picioarele pe pământ și de pregătit etapa. Așa, un pic mai umili, mai conștienți de limitele și piedicile pe care ni le punem singuri, poate vom aborda mai bine viitoarele confruntări. Dar deocamdată trebuie să vorbesc și să scriu pe ce avem și să las prevestirile pentru alte domenii.

Ce-a fost astăzi? A fost în primul rând revenirea pe ”Municipal”, după o lună de depărtare. Din nou valul de lumină al nocturnei din ”Sub Arini”, din nou gazonul perfect pentru mari fotbaliști. I-am simțit încă de la încălzire pe băieți puși pe treabă, responsabilizați de cadru și, desigur, de foarte eficientul în ale pregătirii fizice, Theodor Botă. Din start, ai noștri au arătat că preiau frâiele meciului. Mai greu la început, până ce s-au așezat fiecare bine pe poziții, până ce și-au fixat reperele. În primele minute are doar Mercioiu un șut pe portar, apoi urmează vreo 10 minute în care se încarcă traseele și se văd lacunele adversarilor. Iar crăpăturile apar imediat, căci în minutul 11, după o acțiune cursivă, Bărculeț îl servește perfect din centru pe Veștemean, acesta are culoar de pătrundere, intră frumos în careu și singur cu portarul deschide scorul cu un șut bine așezat. După alte două minute, tot Veștemean este aproape să facă 2-0, dar nu-i nimic, căci vine minutul 14 când Bîrsan ajunge în colțul careului mare, șutează pe colțul scurt, mingea este un pic deviată și îl fentează lejer pe portar intrând în plasă. 2-0 și partida pare deja confortabilă pentru noi. Continuăm, punem presiune, recuperăm multe mingi în jumătatea adversă. Iar apoi, cum era și normal, în minutul 25, vine ”tradiționalul” gol marca Mercioiu, un șut de la vreo 25 de metri care, profitând de saltul moale al portarului oaspeților lovește frumos bara și schimbă tabela în 3-0. Interul nu reduce turația și pare că e o chestiune de timp până ce ne vom lăcomi la încă un gol. Avem încă vreo câteva semi-ocazii, multe cornere și pare că vrea să ne ajute și portarul advers, care iese de câteva ori plăpând pe sub niște centrări. În minutul 30 prinde și Morozan un șut magnific din afara careului, mult lateral stânga, dar mingea trece razant pe lângă bară. Iar apoi, în plină furtună interistă, vine trăsnetul dincolo: minge aruncată spre poarta noastră, Țipac pare că ajunge primul la minge, dar se încurcă în o ieșire cam hazardată a lui Toderean. Iar când doi se jenează, câștigă al treilea, căci Sîrbu strecoară mingea pe lângă portarul nostru și face 3-1. Visul se rupe, avântul nostru se taie. Până la pauză nu mai notez ocazii mari, ci vreo 3 intrări dure de ambele părți, semn că s-au trezit bine adversarii.

Nici nu apucăm să intrăm bine în repriza a doua, că o nouă ezitare în lanț în fața careului nostru îl aduce tot pe Sîrbu în poziție de șut, la vreo 20 de metri vertical pe poartă. Șut destul de tare, pe sus, plasat cam pe centru, la care cred că și Toderean a fost prins un pic nepregătit. Gol oarecum parabil și încasabil în același timp. Oricum, în ceea ce avea să urmeze, Toderean își va spăla păcatele. Urmează un asalt de vreo 25 de minute al adversarilor, cu o sumedenie de mingi parate de Toderean, la unele mai sigur în intervenție, altele ce au nevoie curățate din fața adversarilor și o ocazie, mare de tot, la care portarul nostru a reușit o dublă intervenție. Apărarea noastră a fost practic inexistentă în această perioadă a jocului și doar norocul, dar și portarul, au păstrat scorul de pe tabelă.

Pe urmă însă, din minutul 70, probabil și sub impactul schimbărilor făcute de antrenorul Moldovan, lucrurile se mai calmează. Cred că și vâlcenii și-au pierdut suflul, nu mi se pare că excelează fizic. Degeaba îl avansează din centrul apărării drept în atac pe Pârvulescu, omul cu cea mai bogată carte de vizită de la ei, căci nu mai au ocazii importante. Reușim să ținem mai bine de minge, Bărculeț reapare în joc și în felul acesta domolim jocul de artificii al oaspeților. Altfel, să fi continuat ”festivalul”, categoric nu scăpam ieftin, cu doar 2 goluri încasate! Până la final, reușim să ne agățăm de posesie și de adversari, ba chiar să avem o ocazie mare de a face 4-2 prin Bîrsan, în minutul 82. Acesta scapă singur în careul mare, dar șutul său este cam din unghi și este pe direcția portarului. Să fi avut 4-2 era gata meciul. Așa însă, trebuie să tremurăm până la final, să privim din minut în minut spre ceasul de pe tabelă și să răsuflăm ușurați la auzul izbăvitorului triplu fluierat al arbitrului. Victorie, cam gâfâită, ca și cele din precedentele etape, dar una care, când tragem linie, ne aduce mult mai multă liniște în clasament. Rămâne pe umerii antrenorilor să maturizeze echipa, să îi învețe a gestiona toată durata unui meci, atât cu momentele de suiș, cât și cele în care lucrurile o iau la vale. Simplu de zis, greu de făcut! Dar știți cum este cu treburile grele: sunt mai prețioase, mai valoroase!